Tehnologia, mai aproape de mediul profesional și universitar
-
July 3, 2026
4 Accesari
Elevii grupelor 10 și 11, clasa XI A, specializarea Tehnician operator tehnică de calcul, și-au desfășurat activitățile practice în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, unde au avut ocazia să își completeze pregătirea tehnică într-un mediu diferit de cel școlar.
În această etapă, pregătirea elevilor a vizat familiarizarea cu instalarea și configurarea aplicațiilor utilizate pe stațiile de lucru, de la programe de birotică și navigare pe internet până la aplicații multimedia și de securitate, precum și actualizarea driverelor pentru componentele hardware.
Experiența a fost completată de activități de informare și orientare profesională. Elevii au participat la prezentări și discuții într-un cadru organizat, iar vizita la Universitatea Transilvania din Brașov – Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor le-a oferit posibilitatea de a intra în contact și cu mediul universitar. Au putut descoperi domenii tehnice în care cunoștințele de informatică, utilizarea echipamentelor și competențele digitale au un rol important.
Astfel, stagiul a îmbinat pregătirea practică de specialitate cu o perspectivă mai largă asupra posibilităților de continuare a studiilor și de dezvoltare profesională.
Admin Super